Șansele FCSB-ului la calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor au scăzut, după ce Viktoria Plzen a marcat de două ori în deplasare, în timp ce golurile lui Budescu și Teixeira au smuls un rezultat de egalitate. La finalu primei manșe, Nicolae Dică a rămas dezamăgit de rezultatul De pe Arena Națională, dar a vorbit și despre probleme cu fundașul central, dar și despre accidentarea lui Constantin Budescu.
Returul este programat peste o săptămână, în Cehia, iar FCSB pornește cu un ușor dezavantaj, după 2-2 pe Arena Națională: „Sunt dezamăgit de rezultat. Știam că vom avea un joc dificil, pentru că cei de la Plzen sunt agresivi. E o echipă de gabarit, am primit două goluri foarte ușor, dar partea bună e că am revenit și după primul gol și după al doilea. Din păcate, nu am mai reușit să marcăm. Consider că avem șanse, suntem o echipă valoroasă, trebuie să demonstrăm că merităm să mergem mai departe și cei de Plzen au șanse mai mari pentru că au reușit să marcheze de două ori în deplasare”.
Gigi Becali a reacționat și și-a vărsat nervii pe Nicolae Dică, pe fundașii centrali, dar și pe Vlad Achim: „Nu vreau să comentez ce a spus patronul. Cred în jucătorii mei și mergem să ne calificăm”.
Pierderea cea mai mare a meciului este Constantin Budescu, cel care a resimțit o accidentare la gambă și a fost schimbat imediat cu Vlad Achim: „El a cerut schimbare, după acea fază, pentru că a simțit la gambă o înțepătură. Se pare că e ceva mai grav. E un jucător important al echipei și trebuie să-i găsim înlocuitor. Avem nevoie de fundași centrali. Nu am reușit să câștigăm duelurile aeriene. Din păcate nu am știut să câștigăm”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER